Meniu
Cos de cumparaturi

Totul a început prin anii 2006, când m-am mutat la țară, din tumultul Bucureștiului de atunci, și după ce am renovat casă părintească, am cumpărat primele mele plantații cu vită de vie. Trebuie să mărturisesc că întotdeauna, de mic copil, am fost fascinat de lumea asta a vinificatorilor, de sticle de vin pe care s-a depus praful, de hectare întregi de vie, muncită perfect. Toată iubirea asta de țară a fost insuflată de tatăl meu, Ilie Neacșu, care deși locuiam la municipiu, ne aducea weekend de weekend, la țară. Mi s-a părut liniștitor aici, față de orice alt loc în care am stat sau locuit.

Am început cu 4 hectare de vită de vie bătrână, amestecată că și soiuri, și mai puțin productivă; și am ajuns la 10 hectare de vie tânăra, pe care in proporție de 75% am plantat-o eu.

Avem în plantații: Tamaioasa Românească, Crâmpoșie selecționată, Sauvignon Blanc, Merlot și Cabernet Sauvignon.

Suntem locati pe Dealul Dobrusii, vecini printre altele cu Avincis. Avem la un loc în vârful dealului aproximativ 30 hectare de teren, pe care le muncim cu drag și spor.

Am ales vită de vie pentru că am considerat muncă asta cu obținerea elixirului din struguri o slujba mult mai nobilă decât altele. Încă de pe timpuri, nobilitatea viei era recunoscută de marile așezăminte de oameni, iar în trecut nobilimea era proprietara peste marile plantații de vită de vie.
În final, nu pot să spun decât atât: de când sunt țăran cu vie, nu am muncit o zi; pentru că, dacă iubești ce faci, nu ai cum să consideri că muncești.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cum se face ?

Facem vin de peste 14 ani, tradițional, vin din struguri, ”căci altfel ne bate Dumnezeu”asta era vorba bunicului meu

Se spune ca vinul bun incepe din vie, si nimic nu poate fi mai adevarat decat asta. Din pacate “marii producatori” mai uita treaba asta si fac vin din struguri munciti de altii, in tot felul de conditii. Am pus accent pe suprafetele de vita de vie detinute, in sensul ca via trebuie ingrijita permanent, sa nu existe altceva in afara de vita de vie pe tarla, tratamentele sa fie facute la timp, preventiv si nu curativ, cu cat mai putine substante posibil. Pot sa ma laud ca in ultimii 3 ani nu am avut decat 5 tratamente la vie pe an, in contextul in care in zona Dragasani este o medie de 10, iar in unele cazuri exceptionale chiar si 18 tratamente pe an… Bineinteles ca tot acest lucru se reflecta in vin, cu cat mai putine tratamente, cu atat mai bun vinul, zic eu.